Există o lume a cailor
în care galopul lasă răni pe câmpie,
în care cerul e undeva în spate, părăsit
și undeva în față, întâmpinând.

Există o lume a fugii nebune
către niciunde, către pretutindeni,
când corpul devine aer
și piciorul devine aer
și ochiul devine aer
și aerul devine greu, aproape pământ.

O lume a lăsării în urmă,
în care toate sunt, sau vor fi părăsite
fără regret,
doar cu beția zărilor în priviri.