Deschid ochii si vad moarte.
Zambesc rece,
cu superficialitate
si doare...
Doare aceasta existenta falsa,
aceasta farsa.

Nu mai respir.
Ma sufoc in propriul destin,
in propria-mi soarta
daruita de El,
blestemata de El.

Si ma tarasc prin ploaia criminala...
Vreau sa ajung,
dar nu stiu unde...
Sa fiu la timp,
dar nu stiu cand...
M-am inecat deja in ploaia ucigasa.
Il zaresc.
Acum e negru!
Pe un ocean de sange inchegat pasesc
si-L iau de mana.
Aceeasi mana rece...
Si ma scufund...
Traiesc,
dar nu mai sunt.