ne bandajam iluziile cu prețiozitatea
unei negustoare ce-ți învelește
feliile tăiate de parizer
iar seara conjugam verbe la franceză
doar-doar om descâlcii înnodata letargie
ce ni se cuibărise în stomac

trăncăneam mereu despre trecut
în încercarea zadarnică de a lega
cumva azi de poimâine
iar dimineața degete anchilozate
bâjbâiau în căutarea deșteptătorului
pe care oricum refuzam să-l auzim

ceasul ticăia plictisit mai aproape
iar viitorul nu părea mai presant
decât o temă nefăcută la mate