Dincolo de fereastra mea e-atata lumina,
incat schela uitata pare un turn de sidef;
din nou a zidit primavara o gradina cu-nflorite crengi diafane,
brate, ce din parcuri te cheama . . .
Parfumul lor, mai usor decat orice parfum,
aburind amarui, te-nfioara . . .

Dansand, vantul poarta trecatorii de subtiori,
pasarile nu mai contenesc pe limba lor.
In asfintit, un indepartat ocean de aur isi rostogoleste valurile marunte pe cer ...
Primavara, si eu iti cer acum o veste buna:
ce-a mai ramas din mine, aduna tu-ntr-o mana
si-nsufleteste-mi lutul cu rasuflarea ta.