sînt doar o femeie privind întâmplător bărbatul în ea
cum stă și își face cuvintele lucruri se lasă în rațiuni practice
își închide mereu nasturii sufletului invers și trece ca zâmbetul printre cărți


sînt uneori o femeie tăcând cuminte peste o partitură nescrisă
bărbatul stă acolo sprijinit de-un pervaz al gândului pe care mai așterne
notele fără chei sol doar aer cer și ultimele diezuri în mângâiere



bărbatul acesta străin e ca o rămășiță a amiezelor mele pe când eram femeie nenăscută
visam pe-atunci c-ar fi arbore neînduplecat și plecând
nu ar mai avea rădăcini nici verde nici măcar muguri fără trupul meu de pământ



sînt o simplă femeie lăcuind oglinda în palme fără brațul bărbatului
ca și cum ar merge hoinar prin păru-mi fără să atingă nopțile
iluzia mea luând trup din acel lut neprelucrat vreodată în altă iubire