Departele
crește fazani chinezești
pe care-i hrănește
cu sunete de fluiere șchioape.

Marginile sale sunt fragede
și sângerează când le-nțepi cu privirea.

O, da,
e cam firav, dar...

"-Ascultă, Darule,
nu te-am chemat!

Prea dai buzna așa, din senin...
fii mai cumpătat, te rog.

Faci ce faci și mereu cauți
să te bălăcești
printre ideile mele naive
care încă nu te cunosc bine.

Da, și le zăpăcești încât se pierd cu firea
și nu-mi mai răspund.

Oricum, nu despre tine era vorba,
sâc!

Tu nici nu-ți închipui
cât de minunați
sunt acești fazani.

N-ai fi în stare să-ți imaginezi culorile lor,
darămite distribuția acestora, nuanțele penajului.

Þie îți plac peștii pirania.
și mie, însă...
asta nu presupune vreun simț artistic.

Fazanii sunt niște bijuterii;
cei chinezești, evident.

Și numai vulnerabilul departe
are dreptul
de-a fi înconjurat de ei.

Hai mai bine să căutăm rochii
pentru vânătăile lunii".