Și zborul are gărgăunii lui.
Când zboară sus, foarte sus,
când zboară într-o parte,
când pe dedesubt,
de n-ai cum să-l prinzi.
Orice pasăre zboară
în toate părțile.
Numai părțile nu zboară.
Păi dac-ar zbura părțile,
ar zbura și întregul.
Iar dacă zboară întregul
ce mai rămâne întreg?
Nu mai avem întreg-întreg,
adică întreg la minte,
care adunat cu altul
să facă doi întregi la minte.
De unde rezultă că
dacă sunt doi, mai pot fi și alții
care să zboare.
Și ce-i cu asta?
veți zice.
Lasă lumea să zboare,
dacă vrea pielea ei!
Stați așa: eu n-am spus
că pielea zboară.
Nu mă băgați în necaz.
E bine că zboară păsările.
și avioanele. Câte mai…
zboară. Atât.
Că ce ne facem
dacă ne zboară ideile?
Să ne vedem, adică,
ideile pe gardul vecinilor?
Că zboară cutare sau cutărescu,
e bine. Doar n-oți fi vrâd
să prindă rădăcini.
Știm destui
care-au prins rădăcini
încât nu-i mai poate
smulge nimeni
din betonul lor.

Eu nu vreau să zbor.
Mi-e frică de înălțime,
dar mai ales de căderea
de la înălțime.
Că dacă există un secret
al zborului,
acesta e:
nu înălțarea la înălțime,
ci căderea de la înălțime!