uneori mi se face frică
în jurul meu cioburile se împing unele pe altele
de la stânga la dreapta
ridică tot mai multe ziduri
colțuroase murdare acustice
fantomele acelea de la geamuri
când aveam șase ani

dacă le apropii de pupilă
pot să-mi citesc gândurile
de la dreapta la stânga
dacă îmi ating urechea
pot să ascult
cinci minute de Haciaturian la lumina lunii
numai gustul de mercur expirat
nu le poate schimba starea de agregare

cioburile sunt tot cioburi
de la diamant la sticla
urlă ca singurătatea în anticamera fericirii
despre cum se scurg
cuvintele paravan în orice direcție
ploaia de ieri peste trupul de piatră

alteori mi-e bine
când cioburile știu să stea drepți
un puzzle vorbește despre mine