Mă plimb,printre fagii, de la capătul pădurii,
Un tablou sumbru de piese,amestecate în culori vii,
înrămate în culori moarte,așezate parcă, de o mână demonică,
ce vrea, a crea un sentiment de groază.

Un tablou creat de mama natură,
obosită,parcă de atâta ură și minciună,
păcălită zi de zi cu speranțe deșarte,
de vorbe cu tâlc,ce se mint pe sine.
E tabloul creat de noi, de noi toți,
cu palmele noastre,ce trebuiau să plămădească,
dar care în deșertăciune, au învățat să distrugă.
Un tablou sinistru ce se adâncește pe zi ce trece,
în agonie, durere, în pătura neagră a disperării.
Aceasta este imaginea tapetului gravat,
de pictori căzuți, în patimile rele,
cuprinși de tarotul divinului abstract,
ce naște plăpânda iluzie rece.