agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ The oak
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2009-07-05 | [This text should be read in romana] | Submited by Bot Eugen Iulian
Într-o noapte-ntunecoasă, istovit, ședeam la masă
Cu străvechi volume-n față, cugetând asupra lor, Și pe-o carte cam ciudată ațipii, când deodată O bătaie neașteptată se-auzi ușor-ușor, Cred că, murmurai încet eu, a bătut vreun trecător, Nu-i decât un trecător. Și acum mi-e deslușită iarna cea mohorâtă: Cărbunii, pierind în vatră, nășteau stafii pe podea, Așteptam doar dimineața, căci în cărțile din față Nu găsisem vreo povață ce aș face fără ea, Fără-a mea Lenore, pe care îngerii o vor cânta, Doar în ceruri undeva. Și mătasea parcă vie din perdeaua purpurie Mă umplea, foșnind, de spaime și să nu mă înfior, Izbutind să-mi vin în fire, repetam parcă-n neștire: Bate`n ușa casei, sire, un grozav vizitator Bate-așa târziu în ușă, poate cere ajutor Un grozav vizitator. Inima mi se-mpietrise, n-am tăcut prea mult și zisei:"Domn sau doamnă, mă iertați, dar... s-a-ntâmplat s-adorm un pic, Nu-auzii întâia dată o bătaie-atât de-nceată, O bătaie delicată..."Cine poate fi, îmi zic, Și deschid în cale-i ușa, să nu zăbovească-n frig, Beznă - și mai mult nimic. Mult am stat privind afară, gânduri stranii mă-ncercară - N-a trecut așa hotare duhul vreunui muritor- Noaptea își sporea-n putere, peste tot domnea tăcere, Numai șoapta de durere sparse liniștea:"Lenore"... Cine-o fi răspuns?... Ecoul? - că-am rostit încetișor- E ecoul călător. Întorcându-mă-n odaie, auzii din nou bătaia, Numai că de astă dată - mai răsunător ceva Și mi-am zis cu-nfrigurare: înțeleg acum, se pare Că acesta-i vântul care să deschidă geamuri vrea, Fără îndoială el e cel de la fereastra mea, Vântul și nu altceva. Cum oblonul îl trântisem, cu aripile întinse Brusc intră, umflându-și pieptul, și măreț înainta Un sinistru corb - minune de pe timpuri vechi, străbune Și fără vreo plecăciune, ca un lord ce se ținea Pe bustul zeiței Pallas se-așeză și, uite-așa, Sta, nici semn că i-ar păsa. Negru și cu pene rare, era grav la-nfățișare, Că surâsem fără voie, deși îmi doream să mor, Nu ești arătos, ei bine, însă intri plin de sine, Pribegind până la mine ca un stol rătăcitor, Spune-mi numele ce-avuseși pe-acel tărâm ne-ndurător, Zise corbul: "Nevermore". Și uimirea mă pătrunse că o pasăre-mi răspunse, Deși înțelesul frazei nu-l găsii mulțumitor, Dar s-a pomenit vreodată și-a fost binecuvântată Vreo ființă să mai vadă-n ochi tabloul următor: Stând un corb deasupra ușii, sigur și nepăsător, Corb pe nume: "Nevermore". Când acest cuvânt rostise, parcă sufletu-și golise, Că fără-a clinti vreo pană, iar tăcu necruțător. Atunci spusei cu tristețe:"N-am amici ca-n tinerețe, Numai el îmi stă pe-ospețe, nepoftit și sfidător, Mâine va pleca cum pleacă orice vis amăgitor..." Zise corbul:"Nevermore". Tot se-nvălmăși în mine că-mi răspunse-atât de bine Și mi-am zis în gând: "Firește, ce-i aici îngrozitor, E că-n țara lui destinul i-o fi prigonit stăpânul, Până-n cântecele-i chinul se-adună răscolitor În acest cuvânt pe care corbul îl păstră ușor În cuvântul "Nevermore". Fără ca din ochi să-mi scape, am tras jilțul mai aproape De-acel bust, zâmbind întruna, deși îmi venea să mor... Cufundat în perne fine, meditam ce e și cine L-a-ndreptat tocmai la mine pe ciudatul zburător, Ce să-nsemne croncănitu-i des, de rău prevestitor Din fatalul "Nevermore". Meditam fără vreo grabă, fără-a spune vreo silabă Orătăniei, privirea căreia mă mistuia Și, slăbit fiind, deodată capul îmi lăsai să cadă În pernă stins luminată-a jilțului de catifea, În catifeaua de care nu se va atinge ea Niciodată-n viața mea. Îmi păru atunci că-n aer se-nchină c-un tainic vaier O cădelniță și-un înger pogorâse pe covor... Am strigat în disperare: "E-un trimis de sus ce are Un balsam pentru uitare, un balsam mântuitor, Bea, hai bea licoarea asta și uita-vei de Lenore!" Zise corbul:"Nevermore". Piază rea, căzută mie din a nopților pustie! Ne supune-aceeași soartă, de aceea te implor, Spune-mi, în Eden, departe, ce mă-așteaptă după moarte? Și avea-va oare parte sufletu-mi, sfârșit de dor, Să-ntâlnească-acea fecioară, pe iubita mea Lenore? Zise corbul:"Nevermore". Pasăre sau nălucire!... e un semn de despărțire Vorba ta?... Atunci dar pleacă pe-acel țărm ne-ndurător Cu tristețea mea mă lasă, nu scăpa vreo pană-n casă- Urmă necuviincioasă dintr-un joc înșelător Și din inimă îmi scoate pliscul tău ucigător Zise corbul: "Nevermore". Și nu zboară, nu se-ntoarce, stă și tace, stă și tace Ca un demon, numai ochii mă țintesc pătrunzător, Lampa tot mai viu se-aprinde, umbra corbului cuprinde Și din umbra ce se-ntinde uriașă pe covor Dat nu este să mai iasă sufletu-mi pătimitor "Nevermore, o, Nevermore!" |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy