Era odată-un pompier
Care lucra pe-un șantier
La nu știu ce atelier,
La PSI, ca zilier.
N-avea un trai foarte prosper,
Dar nu era, mă rog, șomer.

Stătea-ntr-un pașnic cartier,
Într-o căsuță, la parter,
Cu vie, pe un șpalier,
Și un pom mare, fructifer.
Deci, nu era chiar pauper!

ÃŽn plus, avea elicopter,
(De la un aventurier
Căzut pe frontul din Alger,
Ucis de un bombardier),
Cu care se-nălța la cer,
Să zboare spre debarcader,
Unde,-nvelită în mister,
Pe puntea unui velier,
Frumoasă ca un giuvaer,
Ședea o fată de miner,
(Un maistru artificier,
Pe zăcământ aurifer),
Înfrigurată, ca de ger,
Căci tatăl ei, acum șofer,
Cu normă pe la minister,
Un veritabil temnicer,
O-mpiedica, foarte sever,
A-l întâlni pe pompier.

Zicea că n-are caracter,
Lucrează doar ca zilier,
ÃŽntr-un serviciu efemer,
Arată ca un pișicher,
Și are, poate, cazier!

Să cate, naibii, un bancher,
Sau, cel puțin, un bărbier,
Sau pe-un amic al său, frizer,
Că e bogat și e becher,
Și joacă rugby, pilier!

Dar fata îi zâmbea, stingher,
Căci îl iubea pe pompier,
Că avea șarm și avea fler,
Și, când interpreta Moliere,
Sau mici fragmente din Voltaire,
Parcă-i turna un somnifer!

Și, într-o seară de Prier,
S-au întâlnit sub palmier,
Și el, zâmbind foarte lejer,
I-a dăruit un colier,
I-a pus o floare la rever,
Și-a zis c-o ia-n elicopter,
Că are loc de-un pasager,
Și, luând farul ca reper,
Vor decola către Tanger,
Unde-a tocmit pe un berber,
Să-i ia apoi c-un dromader,
Să-i ducă-n cortul lui mizer,
Făcut din foi de palmier,
Legate cu un cateter,
Pe un schelet de cornier,
Și să-i ascundă-ntr-un ungher,
De maistrul artificier,
Că are-un upercut de fier,
(Și și-a luat și revolver)!

Și iată cum, privind spre cer,
Stă fata pe un palier,
(O ladă de recamier,
Adusă de-un corăbier
Din cala unui remorcher),
Și-așteaptă-acum pe pompier,
Romanticul ei cavaler,
Cu trei valize și-un paner,
Cu pâine, brânză, urdă, zer,
De la un bun amic, oier,
Că drumu-i lung pân’ la Tanger!

Și au plecat probabil,
Sper!