Ades ne reunește satul,
La sînu-i părintesc venim
Să ne spălăm rugina și oftatul,
Să ne clătim de spuză și venin,

Să ștergem praf de pe icoane,
Reînvățînd de-a pururi cum se
Zăresc lumini pe sub obloane
Fixate-n veacuri nepătrunse...

Ne-ademenește ca fîntîna
Să potolească setea firii -
Măria Ta, sărutu-ți mîna,
Străvechi izvor al nemuririi !

Ne cheamă sfînta nostalgie,
Ne-atrage dealul de strămoși;
Deci revenim la vechea glie -
Copii cuminți și bucuroși.

Ne plac orașele trufiei,
Cînd trecem iuți pe bulevarde,
Dar Satu-i vatra veșniciei
ÃŽn care sufletul ne arde...

Jurăm să rezistăm ca piatra
În sat, cu vajnici rădăcini,
Că nu ne-om necinsti noi Vatra
Lăsînd-o pradă la străini !
26 aprilie 1986