Demnitatea mi-a murit,
Când demnitatea era tot ce mai aveam.
Înfig în inimă ultimul cuțit
Să șterg amintirile din care încolțeam.
Acum scopul e linear, sper să nu fii o deziluzie,
Un diletant în ale viții îmi urmăresc scopul săpând în pământ.
Caut chipuri cunoscute din care să trag o concluzie,
Sunt singurul chip cunoscut pe tărâmul morților de suflet cautându-mi mormânt.
Am solitudinea prescrisă de medicul meu.
Nu dețin o memorie stabilă deci solitudinea sunt eu.
Mă retrăgeam în prietenii mei sau îl hăituiam pe dumnezeu
Când simțeam boala la suprafață, acum boala sunt eu.
E prea târziu pentru mine, doar tu mai poți continua,
Din lanțurile mele de durere ce-mi vor sfârși zilele îți las vorbele mele
Scuipă mediocritatea, zidește ignoranța și nu mai evolua,
Tobele războiului urlă de foame, împrăștie sângele din venele mele.