De gândirea-mi prea rațională,
vinovat e Aristotel,
sau poate Descartes.
Pe Newton nu-l inculp,
el s-a născut mai târziu,
iar structura mea era deja formată.
Iată izvorul ce-mi curge,
mereu în amonte,
plăcerea lucrurilor clare.
Albia lui nu va străbate niciodată
visul săracilor
aspiranți la miracole,
sau patima pescuitorilor de perle.
Pentru furia-mi oarbă
de a atinge necunoscutul cu degetul,
nu e de vină Aristotel, sau Descartes,
ci doar eu.
Iată izvorul ce-mi curge,
mereu în aval,
plăcerea simbolurilor curbate
de propria lor greutate,
iar albia lui,
mă străbate.