Sărată mare, din sarea ta în inimă-mi păstrez
Ce plânge azi şi ieri şi mâine poporul portughez !
Câte mame să fi plâns când fiii te trecură
Şi câți din dânşii timpul de rugă îl avură!
Fecioare au rămas nemăritate-acasă
Să fii a noastră, mare, dulce-dureroasă!

A meritat? Totul îşi merită osteneala
Când inima e mare şi mică-i oboseala.
Cine-şi doreşte să treacă dincolo de Bojador
Trebuie să treacă mai întâi durerea toată-n zbor.
Mare, lăsatu-È›i-a Domnul - abisul şi pieirea
Şi cerului să-şi oglindească în tine nemurirea.