maria strânge buzele amenințător
cu un gest repezit își ridică pe umărul drept breteaua căzută
se plimbă agitat și scurt prin fața canapelei
oftează
se așează cu piciorul stâng flexat sub trup
pentru câteva secunde ține privirea întunecată în jos
apoi o ridică încet senzual spre ochii lui

își aprinde o țigară

aș vrea să pleci acum

trimite fumul spre el zâmbind amar

sunt sigură că s-a spus tot
și pe urmă ea te așteaptă afară
nu o putem lăsa să aștepte prea mult
ar fi neelegant din partea ta și neinspirat
o cunosc prea bine ca să știu că va reacționa violent
și nu
chiar nu aș dori să ai probleme din pricina mea

bărbatul stă nemișcat cu pumnii strânși de neputință și disperare

satinul cămășii de noapte se mulează îmbietor pe trupul tânăr al femeii
pielea măslinie contrastează cu albul crem
sânii tari tresaltă sub atingerea delicată a materialului
maria își admiră degetele fine
se lasă ușor pe spătarul canapelei privind tăios printre genele lungi
conștientă de puterea feminității
ironic amuzată de chinul bărbatului pironit în fața ei

ce mai vrei

se ridică și pășește ușor felină pe lângă el
dâra de parfum lăsată îl învăluie amețitor
din pragul ușii deschise ea îi poruncește ferm

pleacă

ceva în vocea ei îl face să tresară
o privește insistent
respiră adânc și se prăbușește resemnat în propriul trup
iese nesigur cu mâinile atârnând fără vlagă

în spatele ușii ce se închide încet
ochii negri ai mariei nu mai privesc
rămâne o vreme nemișcată
apoi se târăște cu greu spre canapea
se ghemuiește într-un colț cu genunchii la gură
își strânge părul în pumni
și începe să plângă în hohote