agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 9249 .



Spune-mi
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Traian_T._Coºovei ]

2009-09-12  | [This text should be read in romana]    |  Submited by Ada Ionescu



Spune-mi că viața mea va continua sa existe,
spune-mi tu, gură a silabelor magnetice,
respirație aidoma unei cupole de aer –
tu, planetă cu dinți în orbitele zeului de neon.
Vom trece mai departe peste trupurile
de gheață ale secundelor.
Desigur, vom trece.
Iată zeul somnului,
zeul marsupiu tăiat la beregata,
iată femeia iubită, dimineața
aplecându-se peste trupul tău ca prin fereastra deschisă.
Spune-mi că viața mea va continua să existe!
Spune-mi tu, atom de spaimă al inimii mele,
tu, lacrimă de metal
pe obrazul frumosului miraj de gheață al ideilor,
spune-mi că viața mea va continua să existe!
Urca-vor la cer noi piramide de ceață,
noi imnuri de slavă ca niște lame de sticlă.
Pentru mine măscariciul sarută oglinda,
pentru mine moare trist iarba.
Vino și spune-mi,
stralucește-mi în umar, în frunte,
deasupra,
oricât de lipsit de înțeles ar părea faptul
că foștii veterani dormitează prin parcurile orașului
și că biserica Sf. Gheorghe stă în același loc, electrificată.

Sunt și eu un june
Tu ai putea îndupleca o nouă eră glaciară –
cu șarmul tău
ai putea face ocolul pământului în optzeci de zile...
Eu aici sunt un june – un posibil
coriolan drăgănescu încălecat pe-o statuie de vorbe mici, lunecoase.
Și trecut prin rubrici mondene. Prin cearșafuri cu monogramă.
Prin ghete cu capace, ori prin raza cavalerilor Apocalipsei.
Prin ciur și dârmon, –
misionar al frumuseții și al fumurilor deșertăciunii...
Ca o gură cu mansarde flămânde.
Ca un lup ce revine la oile sale. La scufița inimii care bate
văi și lunci
lovindu-le cu sălbăticie peste gură
peste
botul lor de verdeață obraznică.
Și fiecare cuvânt de-al meu e un lac încărcat
cu yacht-uri de plăcere –
și de gânduri ascunse
înflorind în jurul gleznelor tale ca niște brațări de neliniște.
Sunt și eu un june,
o parte din viață o trăiesc în numele tău.
Dar tu dansezi
tu bei limonadă – în urma ta,
turnul din Pisa se-ndreaptă pe calea cea bună.
Tu îi inflacarezi și pe zei. Și tot tu le dai
câte un pumn după ceafă.
În rinichi, în ficat... În rațiunea lor de a exista.
În răsuflarea ta de alcool se îmbată toți camionagiii
Sfintului Duh!

Eu aici sunt un june. O balenă albă într-un estuar de liniște.
Un superstar –
Un cruciat al ideii sfinte de Coca-Cola. Și de Blue-Jeans.
Un misionar al spațiilor verzi, democratice.
Un obiectiv survolabil...
Un individ, adică nimic. O zecimală în cifra ta de afaceri.
Unul căruia i se recomandă întoarcerea la natură.
Și motociclismul, autostopul –
și budismul Zen. Adică nimic...
Sunt și eu un june.

Hei, fraților – uitați-vă și la mine!...

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!