Burluiul iera plin cu un vin amarui din Capsuna...
Si Stefan se ridica domol spre el...
Iar plugul candva-i plin de rugina...
Acum stralucea...
Prin tarina neagra rasturnata in brazda adinca...
Spre el venea zambind siret
Miraida...
Miraida lui care-i cadonase patru copilasi
trei flacai si o fetita...
Stefan suradea si el pe sub musteceaoara lui ce acum batea
In auriu la palitura soareleui de chindie...
Miraida lui...
Era o fata tanara si la ai eii 35 de ani...
Ca se mira lumea in sat...
Mai oameni buni sine-i Stefanuca a nostru ca asa fata iaca o amajit...
Da el era pe atunci un prichindel cum ii ziceau
toti mahalenii si tot satul repeta...
Dar Miraida stia cum si ce sa faca ca sa creasca din el
Un
Barbat in plin cuvant taranesc...
Stefanu-ca a eii asa si a ramas primul si neschimbatul eii
Barbat...
Tacut linistit si blajin Stefanuca era tare ca o
Nuca...
Asa si nimeni nu l-a convins sa dee pamantul
La
Kolhoz...
Asa si ara el Pamantul ramas de la Stramosii lui
cu
Boii...