Mirosul de cafea ne gâdilă nările insistent,
Ca un dușman al indiferenței zilei față de noi,
Aproape ne amețește, dar ne ajută să ne regăsim.

Mama ne-a strigat că e târziu, să ne bem cafeaua…
Dar, ca și cum ne-ar fi trimis niște săgeți
cu aromă de cafea, Cupidon ne șoptește altceva,
Așa că noi o ignorăm, mai mult, nici n-o auzim,
Și parcă am trăi pe o insulă numai a noastră
Ne privim fericiți și flămânzi de iubire…
Ziua este doar la început și mai avem destul timp
Până cerul se va instela, iar cafeaua va fi de prisos.

Ce mult ne iubește mama! Noi o iubim și mai mult.

19.09.2009
Copyright © 2009 Marinela Preoteasa