Cânta pe ram o pasăre vrăjită
Iubirea ei, dar nu vedea la poale
Cum pușca urii, peste iarba moale
Căta spre ea, cea îndelung ochită.

Când glonțul crud înscrise rotocoale,
S-a avântat spre cer, neprihănită ;
O clipă doar, dar a căzut, smerită.
Cămări în suflet stau pustii și goale.

În ochiul blând ce a iubit durează.
De o atingi, se pierde prin mohor,
Dar până-n faldul serilor veghează

Să crească-n tihnă floarea pe ogor.
Sub pană ține strânsă în amiază
Credința ei că va mai fi un zbor.


10 februarie 2005
13 septembrie 2009