Fetița cu pistrui n-a râs niciodată. Nici n-a plans. N-a avut de ce sau n-a avut cum. La 7 ani i-a murit tatăl. N-a înțeles prea multe, doar că nu mai vine acasă, că a plecat într-o călătorie lungă de tot și că de acolo, de unde se va duce el, o va urmări și o va privi mereu. La școală, copiii râdeau de ea, că era mai retrasă și lua mereu note mari. Dar nu ieșea cu colegii în recreație și nici nu se juca în fața blocului cu ceilalți. Cânta la un pian mic, primit de Crăciun de la un unchi. Nu peste multă vreme, fetița cu pistrui înțelese că din acea zi va avea un nou tată. Mai înalt, mai gras, mai cu barbă, mai dur. Mai târziu o colegă i-a zis că ăsta se cheamă tată vitreg. I-a zis mereu pe numele mic. Când mama ei nu era în preajmă, tatăl nou, ce purta doar numele mic, o bătea și o înjura. Nu peste mult timp, mama ei nu a mai fost deloc în preajmă. A plecat acolo sus, unde era tatăl ei, chiar în ziua când o aștepta să îi arate că a luat premiul întâi. Tatăl cu numele mic a plecat și el. 21 iulie. Ziua ei de naștere, buletin. Fetița cu pistrui nu se recunoștea în poză. Atunci a văzut ca părinții ei sunt alături de ea, în buletin. Bunica o sărută pe frunte și îi spuse la mulți ani. Fetița cu pistrui își dorea să nu fie chiar atât de mulți. Ar fi vrut să fie cu mama și cu tatăl său. Tortul din frișcă, cu lumânări și cu numele ei de ciocolată deasupra se topise, în casa mică, cu igrasie. Din pozele alb-negru de pe cruci, părinții ei îi spuneau parcă și ei la mulți ani. Fetița cu pistrui îi privea pietrificată. Paznicul îi spuse că e ora să plece la casa ei, că poate veni și mâine, că n-o să stea el toată noaptea să vadă o nebună nemișcată. Pensia bunicii nu putea acoperi cancerul. Primul chiul, prima noapte în parcarea de tiruri turcești. Primii bani, primele medicamente din banii ei. Când mai trecea pe la școală, colegii râdeau de ea și își șopteau ceva la ureche. Nimic nu se schimbase. Doar că apăruseră șoaptele. Nu știa ce își spuneau, dar înțelegea. A aflat prea târziu că va fi mamă. Primul scâncet, pe care nu îl percepea, pe care îl simțea așa departe. Trebuia să ajungă repede, cât mai repede printre acele mașini mari, cu șoferi beți și soioși. Cineva îi spuse că e un post liber de chelneriță la o cafenea de cartier. Era mai bine. Dimineața, când se întorcea acasă, fetița cu pistrui își mai trecea degetele, cu aceeași privire pietrificată, peste clapele pianului miniatural. În fața ei se deschideau două porți mari, baroce. Pășea ușor, îmbrăcată cu o rochie bogată, de un mov închis. Intra grăbită pe o ușă laterală, condusă de un bărbat înalt, în frac. Dintr-o sală apropiată se auzeau, ca un zumzet plăcut, constant, sute de voci. Deslușea, când și când, numele ei. Purtată parcă de un vânt ireal, trecea de cortinele grele, așezându-se pe un scăunel dreptunghiular, acoperit cu catifea neagră. În fața sa, un pian enorm, ce purta inscripția unui nume aristocratic. Toate privirile din sală simțea cum o fixează admirativ. Apoi, privirile se transformă în aplauze și aplauzele într-un cor cu numele ei. Pe jos, aiurea, buchete de flori multicolore.
Privirea ei era ațintită spre o clădire cenușie, ternă. O fereastră închisă. Fără lumină. Lumea îi spunea orfelinat.
Prima aniversare în care fetița cu pistrui își reîntâlni părinții. Aievea, nu în pozele alb-negru, de pe crucile înnegrite. Nici în parcarea veche, nici la cafeneaua de mahala nimeni nu întreba de ea.
O fetiță cu pistrui îi privea numele scris cu o vopsea ieftină, ce se dilua la fiecare ploaie care cădea. O fetiță cu pistui ca ai ei, cu ochii migdalați ca ai ei, cu bucle aurii ca ale ei, cu mâini albe ca ale ei, cu piele străvezie ca ei, cu aceeași privire pietrificată. Vroia să îi spună ceva, dar fetița cu pistrui nu-i răspundea. Nimic nu se schimba pe chipul său. Îi spunea să o ierte și să nu-și facă griji că, de acolo de unde era ea, de sus, o va veghea mereu. Și că nimic rău nu i se va putea întâmpla.
Un bărbat o alungă pe fetița cu pistrui, urlând că e noapte și nu are nevoie de nebuni în cimitirul lui.
Fetița cu pistrui se aplecă și sărută pământul rece, umed, de la ploaia care cădea încet, pătrunzător.
Mai încercă să îi spună ceva. Fetița cu pistrui se depărtă încet. Către nicăieri.
Prima lacrimă.