Privesc in jur si-mi dau seama ca nimic nu mai este cum era odata.Atunci , demult , toate aveau un sens,aveau un rasarit si un apus minunat. Azi , totul este fad , inesteticul ne impresoara , ne face sa devenim egoisti , avari , sa nu vedem ca lumea are nevoie de frumusete .
Nu neaparat frumusetea omului la exterior ,cat cea de interior , aceea care aureoleaza fiinta si o face sa raspandeasca in jurul ei lumina.
Lumina din mine
se stinge
Cuprinsa de bezna
de-afara : priveste !
Haosul din noi
ne alunga-n tacere
Privirea tot mai stinsa ,
mai barbara ,
Ne face sa fim
doar durere .
Ratacind in noaptea
fara stele
Ma rog la tine Doamne :
da-mi putere !
Sa merg
tot mai departe .
Iata !
Acolo este raiul ,
acolo vreau sa-ajung .
Nu-mi nimiciti credinta !