lui cassanova

Minți
precum o sageată otravită
de răgușitele'ți dorinți!
doar TU, poți așa, să minți!
Minți...
ca o otravă zamislită
din neguri vechi,urgii,
dorinți străvechi,pustii!
Minți,
cu patos și venin...
adânc,irosit,străin!
îți arunc în van mănușa nepăsării
și blestem- să mori la ușa cărnii tern!~
precum cassanova,
de dorul țigăncii,nepăsător.
cu'n viitor străin,
și plin de zimți.
Minți
și te blestem să duci un dor
al vorbelor pribege și naive
curgând'alergător!
Minți...
și n'am de gând să mai cobor
în pâcla asta cenușie
a vorbelor,ce numai dor,
ce moarte sunt,
ne-secundând,
în timpi'adânc'asurzitori
nimic real, nimic sonor...
ci numai ghicitori...și clor
abrupt vărsat pe inimi
colorat apoi...cu'n dor!~
o, te blestem să minți,
cu mult mai mult,
și mai mult spor!
căci...minți....
cu mult prea mult
și prea ușor!
pierdut'am timp...
și zimți neacordați
cu asprele-ți dorinți!
și doar ca tu ...
ca tu, să minți
și veșnic să te simți
așa...doar zbor!
un abur lin, ușor!
nu rădăcini cu zimți,
și nu popas, nu dor!
un veșnic gând pribeag,
aiurea călător
un veșnic măcinat
cu nici un dor!
un suflet fără nor
un cântec fără cor!
un zbucium,
alintat doar de el însuși
într-un zor nebun!
(și poate că te supăr
și te dor acum,
dar...ce noroc,
ca vei uita totuși ușor!)