Când am deschis fereastra s-a oprit ploaia,
Vântul și toate luminile din cartier.

O noapte infinită începuse să cadă.
Înserarea părea pus la fiert.

Viermii cuvintelor rodeau din neuroni,
Izvoare adăpau stihii coborânde.

Am chemat preoții să cânte din amintire
Despre soresciana veșnică mistuire.

Turme de pești în nesfârșire
Am îndrumat și în neștire.

Un plămân imens umfla pielea cerului
O întindea din apus la răsărit
Într-o dintâi răstignire.

Mese, ca plute ce duceau trupuri moarte
Dinspre pământ în cer, am întins.

Lăutarii viori au încins, tobe, alămuri…
Pretutindeni se prăbușea cerul!

Când am închis fereastra totul s-a stins
Într-o clipă ambiguă de nedescris.