Copil bătrân, în lumea-mi mult prea strâmtă,
Proporțional cu o iluzie prea mare,
Eu trec, din veci, prin viața asta, mută,
Cu graiul meu, cel fără de strigare.

Aștept sfârșitul de la începutul vieții,
Nu mi-a dat cerul, viitor pe lume.
E-atât de neagră poarta dimineții,
Căci steaua mea, nu are încă nume.

E beznă-n jur, dar ochii nu mi-s orbi,
Iar sufletu-mi percepe doar durerea.
Coboară moarte, ca din trupul meu, să sorbi,
Ce mai e viu!Oferă-mi fericirea!