Stau singur la geamul deschis,
Văd totul iarăși prin vis,
De foame și somn sunt iar amețit.
Aș vrea să m-aplec pe geamul deschis,
Dar este prea jos, nimic n-aș fi pățit.
Și gălăgia parcă m-a amețit;
E murmur de vorbe-ascuțit,
Se-aude și ușa cum s-a trântit.
Totul își pierde iar rostul
Și parcă totul e amuțit,
Se mai aude numai ecoul
Gândului meu romantic
Ce-n gălăgia glasului metalic
A căzut în melancolic
Gândind la faptul meu demonic
Ce te-a făcut așa drastic,
Să mă pedepsești. Draconic
Efortul meu să te caut,
E fără sorți de reușită
Căci nu pot cădea-n ispită
Și tu îmi dai totul cu dobândă,
Dar sub formă de osândă.
Chipul tău mi-apare-n vis,
Iar speranța să te văd e un abis;
Totul este doar un dulce vis
În care sunt pe veci închis…

Univ. Oradea, 16.01.2003