Dormi...Dormi și mă lasă
să te privesc nemișcat.
Părul tău unduie-n pernă
ca dintr-o carafă turnat.

Ce mult, ce adânc te iubesc
în fiece clipă.
Cu privirile-mi vii ca un țipăt
mi-i teamă să nu te trezesc.

Îmi vine să strig! trăim!
E-al nostru veacul acesta de creșteri!
Viețile noastre să fim
ucenici și meșteri!

Dacă nici ăsta nu-i cântec de dragoste,
care-i?
Firește că nu gângăvitul alint
pe struna ghitarei,

nici cântecul robilor, cândva,
în amarnicul ieri:
-Omule, pace nu vei afla...
-Femeie, vei iubi în dureri...

Dormi...Încă nu te trezi...
Cu mâinile tale, cu mâinile mele,
cu mâinile miilor de mii,
am dărâmat temniți, și-am ridicat schele,

Și dacă astăzi suntem împreună,
atâta de plin, de firesc,
e pentru că, treaptă cu treaptă,
am învățat să trăiesc, să iubesc.

Ce dragoste poate fi
mai mare, mai neîntreruptă,
decât atunci când te știi
alături: tovarăși de luptă!

Mâna ta bună, puternică,
zilnica ta muncă ți-o știu,
și pasul pe-asfaltul orașului,
și tihna din ceasul târziu.

Zidim case albe de pace
pentru anii cei lungi,
și creștem în dragoste
-cum creștem și-n munci!

Dormi...dormi și mă lasă
să te privesc înc-o dată.
Ni-e dragostea trainică-n veci
și fără de pată.

Ce mândre ni-s frunțile!
Nimeni, nicicând
nu va izbuti să le plece
din nou la pământ.

Iubitule, soarele poartă
încoace, limpezi albine.
Curând vei deschide
doi ochi de lucernă spre mine.

„Bună dimineața!”-ți voi spune.
Sunt eu...Te-am vegheat.
Afară bat zorii, și iată,
culorile-n jur se stârnesc ne-ncetat.

Libera noastră zi
ne-așteaptă cu larguri răsfrânte.
Haide, haide să fim
gata de drum și de cântec!