Beznă, e în spațiul dintre un vis și mii de stele
Scântei de acum cenușă, într-un mormânt ceresc
Doar în liniștea adâncă, prinsă-n gândurile mele,
Florile tot mai negre... parcă tot mai negru cresc

Florile tot cresc și câte-o petală-și plânge
Preaplinul de otravă, pe care-l tot sorbesc
Un vis ce de veacuri se diluează-n sânge
Căci trecut-au anii, tot trec... și tot trăiesc

Câte petale cad, scântei printre perdele
Ce ascund atâtea vise, pe altare reci de șoapte
Magneți ce atrag o clipă, înspre bezna dintre stele
Ochi orbi... visând la noapte