LUNA FUGARÃ

Cîteodată
se mai dezmiardă luna în pletele mele
și-atunci...
singurătatea ei,
devine singurătatea mea
și-mpreună
ne pierdem în noaptea albastră
ca două lunatece nebune
alergînd după stele,
alergînd după soare
mereu cu-n infinit între noi.

ÃŽNTOTDEAUNA

Am trăit o mie de vieți
și-n fiecare te-am iubit
o dată ca apa,
altă dată ca focul,
apoi, pămînt m-am făcut,
și cer m-am făcut
risipindu-mă-n ziua și noaptea
de pe genele tale.

Copyrght: Viorela Codreanu Tiron