Oare nimic din lumea asta crudă
Nu poate șterge ale mele gânduri?
Oare noi suntem doar o undă
A nesfârșitelor, macabre vânturi?

Un cântec funebru ne încântă auzul,
O adiere a unei amintiri răsunătoare,
Un sentiment de ură – necunoscutul,
O morbidă odă a vieții trecătoare.

O realitate dură, neiertătoare...
Viața este perisabilă, pândită de inconsistență.
Împlinirea ființei prin cunoaștere
Ademenește sufletul care se înalță.

Te cufunzi într-o secretă melancolie
Și ai senzația că nu-ți vei mai reveni.
Oare chiar totul trebuie să fie agonie?
Un cadavru viu vei deveni?

Un vis frumos, aievea apărut
Te trezește din coșmarul singurătății
Și realizezi că parfumul vieții nu a pierit
Chiar dacă au trecut milenii.