Epitafuri imaginare



Baudelaire

Sunt albatrosul înecat cu-o mare
îmi scârțâie aripile de sare
cu tot cu pești meduze sau vapoare
în plisc atârnă străluciri amare
de aisberg pocnit de-un negru soare
marea gravidă-mi varsă la picioare
alge durdulii hohotitoare
perle izgonite din visare
în cavalcade fraged-acrișoare
sau marea alegoric-duhnitoare
și-a scos genunchii albi la desărare
nechează înscoicată orbitoare
eu înghețat de vânăta-i dogoare
salvez cuvântul de la sufocare
scuipându-l tandru într-o scăpărare
de vis grunjos orbit de nevisare
căci eu sunt tot ce dor și ce mă doare
sunt marea dar și nava plutitoare
sunt hoit celest și muscă sclipitoare
sunt aripa înnămolită-n zare
și zarea spartă-n dinți de ochiul care
soarbe venin din cupele-i precare.











Ovidiu


Zefirii moaie frigul in Sciția coclită
iar eu vorbesc desigur cu inima-mi trudită
tandru cum vorbesti cu o iubita
în holul de iluzii rătăcită
marea-i mai calmă pare ofilită
câte-o insultă stranie vomită
o privesc cu milă cum palpită
o moleculă de dispreț ciocnită
de riposta mea prea lustruită
scâncește-n colbul serii învelită
o rază castanie obosită
molusca numără pripită
de câte ori e voie să sughită
o perlă moale tristă toropită
brumată cu-o paloare cântărită
nisipul pe-a destinului copită
sclipește cald ca o pepită
pe-un trup cu arcuiri de Hypolită
încins cu verbul meu precum o plită
aruncat in marea hămesită
ce se va naște oare din ispită
poem marin sau mare-mpoezită
sau doar o simplă mare răgușită
de-atat bocit pe vitrega-mi ursită
mireasa mea cu alge-mpodobită
de aleanu-mi dulce otrăvită
aș putea mușcat de-o stea mâhnită
să dau foc la mare-ntr-o clipită
pe vâscosul țărm de ebonită.







Bacovia

Apa vremii neagră de melancolie
curge din clavirul beat de reverie
corbul clipocește blânda-i barbarie
zarea e lăsată lată sângerie
de când dorm în hanul ros de veșnicie
cârcâie de-angoasă inima pustie
un copac înțeapă bolta plumburie
în oraș e astăzi cruntă penurie
chiar de elixirul din copilărie
prăbușit amurgul pe-o viță de vie
înlemnește singur sub luna boccie
țâța ei sticloasă galbenă sașie
alaptează noaptea crupeșă sălcie
haidem dar iubito-n doi la necropsie
sărutul tău are azi gust de leșie
nimeni nu ne vede nimeni nu ne știe
ne-ntrecem în valuri vâslim în sicrie
suntem galbeni-vineți mușcați de ftizie
cred că am făcut o lacustrofobie
o să ning la noapte din moartea cea vie
și-o să plâng cu sete pân’ la nebunie
cot la cot cu viermii de sub năsălie
o să umblu putred și-o să fac orgie
de la crematoriu până în câmpie
unde abatorul moara sângerie
macină întruna flacăra târzie.















V Voiculescu

Am băut nectarul din sonet
am supt magia neamului-poet
mierea neagră dintr-un alfabet
cunoscut de-un zeu anahoret
am tratat cuvântul desuet
și- a rodit splendoare de puiet
am urlat cu lupii in brădet
cu puterea orbului profet
am mângâiat morunul cel șiret
lostrița cu zâmbet violet
mi-a fost iubită preț de un banchet
m-am hrănit cu-al nopților pesmet
ca bezna cu al lebedei penet
luna-și rostogolea încet încet
stârvul superb în lâncedul sipet
al întunericului cel besmet
ochi sulfuros în hăul centripet
sclipind din solzi văzduhul tămâiet
mi-a fost fagure de îngeret
căprioarele cu mers cochet
mi-au fost surori în saltul de ascet
peste izvorul muntelui noet
am fost și berevoiul înțelept
ucis de ciurda orbului proclet
se clatină în tragicul beret
al sunetului magic berechet.













Hercule



Eu n-am murit decât pe jumătate
partea de zeu trăiește-n altă parte
știți de muncile-mi încredințate
de leu de hidră grajduri curățate
de îmblânzirea iepelor turbate
de cornul căprioarei fermecate
de mistrețul de pe Erimante
de furia reginei înșelate
spre a-i fura centura într-o noapte
de păsări cerber și de alte fapte
nu știți nimic de dinții mei de lapte
care-au mușcat din astrele răscoapte
și le-am scuipat piramidal pe toate
în zori de zi –măcel de diamante.


















Diana- Artemis
O viața-ntreagă am vânat sub soare
ucis-am strălucirile amare
ogarii mei sclipeau in depărtare
mai lungi ca ambrozia in pahare
și arcul meu vibra de incordare
când slobozea săgeți doborâtoare
veneau dihanii tămăduitoare
se prăbușeau la zveltele-mi picioare
invelite-n cea mai albă zare
ridicam până la cer frunzare
păsări vinete de-nvolburare
se-nfigeau in bolta protectoare
si cădeau cu ea cu tot in gheare
si tot pământul albastrea de floare
frunza devenea ciripitoare
mume rotunde ca niște ulcioare
dădeau copii pe stele călătoare
să deprindă sacra vânătoare
cu boturi limpezi mii de căprioare
licăreau in umbra foșnitoare
fagul ce picotește in picioare
infrăgezit de-a dragostei chemare
inorogul crița de visare
se arunca in basme orbitoare
și aducea din sfânta lor duhoare
un diamant cât visul meu de mare
Azi nici vulpi necum vânat mai mare
Nu-mi ies spașite in intâmpinare
S-aprindă zarea cu-a lor flăcarare
Se scorojesc in zbor bizare
Nu fug de spaimă bietele picioare
De potârniche sau de rozătoare
Se roagă inspăimate de pierzare
Să le ajut sa capete mâncare
un strop de apă și un strop de soare
ce-a mai rămas din aspra frământare
câteva blănuri scumpe-n galantare
apa-n știubeie-lâncedă sudoare
câteva piei in bestiare
și gâze stinse-n negre insectare
și eu mă duc fiindcă se pare
că nu mai sunt nici eu nemuritoare
dezastrul ecologic e prea mare!



.


Arghezi
Cu rinichii ochiul si piciorul
am trecut albia și-am smuls fiorul
habar n-avea Deleuze ce-i editorul
eu l-am hrănit cu terci cu binișorul
și am băut și ciorbă cu ulciorul
și n-am murit dar mi-a murit poporul
nici azi nu i-am aflat loc-țiitorul
mă cert și-acum cu-Atoateștiutorul
c-a instaurat televizorul
de ne-a-ndoctrinat Moștenitorul
mai pritocește Doamne luna norul
c-au puroiat și mi-au stricat odorul
de ce stai pitulat ca infractorul
ieși la poartă Tu ești Făcătorul
să spui când Te-o-ntreba Moderatorul
de ce s-a infectat decorul
de ce s-a descompus Actorul
de ce nu crapă Regizorul
unde-i grădina cu razorul
de ce verbinei ii duc dorul
de ce nu-mi aflu Croitorul
parcă mi-au tras de țoale cu tractorul
mai plin de zdrențe sunt ca Lătrătorul
ce facturi mi-a mai adus Factorul
ce interdicții Interzicătorul
ce dedicație Dedicatorul
ce fermentație Fermentatorul
ce altercație Altercatorul
ce hiperbat Hiperbatorul
ce mucigaiuri Mucigaitorul
atâta vrea să afle Scriitorul

Eminescu
Sunt singur si salcâmu-i sur
Nu-i nici o floare primprejur
Amintirea teiului impur
Abia dacă mai pot s-o-ndur
Ochiul meu vast e un condur
Retina mi-e făcută ciur
De pasul ei cu abajur
Aud al cerbilor murmur
Al stelei răsărind susur
Al ierbii nalte blând cusur
Și nu am cum să nu înjur
Cu vers urzicător de pur
Decât un suflet trubadur
La curtea unei Pompadour
Cântându-i de jur imprejur
Nici luna n-are nici un nur
Puteam s-o sparg puteam s-o fur
Dar de-măntorc la viața jur
Sparg ceața groasăcu azur
nu sunt cadavru ci vultur
ce veșniciei dă contur
Depinde dragi urmași de voi
Cum scoateți diamantul din noroi

M.Eliade
Am cochetat cu mari idei
Concepte-nalte ideal de stei
M-am argăsit cu starea dragostei
Sufletul rapăn de cârcei
pentru iubirea unicei Maitreyi
În iubire am rămas holtei
adolescent miop cu nervii grei
rasuciți in jurul cifrei trei
Am visat in anii mei plebei
Să transform cățeii-n paralei
și pe pigmeea gintă-n bazilei
pe Mântuleasa-s cei mai aspri tei
pârliți de lună-ncercănați de zei
ce intervin in tortul moirei
și-nlocuiesc nectarul cu mujdei
că îi iubesc și-acum pe scarabei
pe broaște și pe boi si pe viței
nu-i un secret e-un simplu obicei
învațat demult de la femei
când taina din privirea lor o bei
epifanie zornăind din chei
spre inșelarea blonzilor lachei
ochi plini de-al morții cald polei
pe trupul crud și crini si dragavei
așteaptă seva tropăind ehei
am nuntă-n cer veniți dar frați ai mei
urechea străpezită de cercei
va îndulci prin veacuri panta rei

M.Sorescu
a coborât păianjenul stingher
Să-mi pot urca pe scara lui la cer
sufletul călduț și auster
prin cleiul nopții sunt un bun năier
deși-s înțepenit ca un cuier
in care zac eu însumi –așa sper –
nu-s sigur de nimic decât de ger
prin oase umblă frigul ca un zer
schije de gheață dulci un șifonier
E trupul închiriat de-un giuvaier
învelit în zgaibe de mister
un liliac lipsit de-auz și fler
stă cu capu-n jos gândul cerber
păcălit de tandrul ușier
Dumnezeu mi-a spus: Ești un boier
ești cel mai talentat Paracliser
Te invidiază Lucifer
Þi-am păstrat elogiul din Echer
în Iona m-am simțit balenier
De-aceea am să-ți dau un remorcher
pe matca unde state albe pier
plescăind în vadul efemer
lut omenesc ce-nfloare în eter
Bulzești e mic cam cât un cartier
Globu-i cât o boabă de piper
Vă las acia simt c-am să prosper
Da vin acum mă cheamă sunt par terre.

L. Blaga
Eu n-am ucis cu mintea nicio taină
Miracolului smălțuit cu spaimă
i-am croit o înstelata haină
nu mi-am vândut pe strapezita faimă
puiul de mister care ingaimă
vorbe reci am incalzit in palmă
boboc de spirit fragedă sudalmă
am transformat-o-n veșnicie calmă
contemporan c-o astră exoftalmă
trăiesc mereu eternitatea sfarmă
bulgări de aur pe trudita-mi karmă
lacrima am așezat-o-n ramă
pulberi de tropi am fărâmat pe rană
metafora cu styxul riverană
și oximorii puberi mi-au fost hrană
Eonul blând privește prin lucarnă
moartea urcă sacră la povarnă
ca un alcool oprit direct din poarnă
magie acrișoară ca o coarnă
priviți cum inorogul iși răstoarnă
abisul moale-n ochiul ce mă-ntoarnă
la obârșii la izvor in goană
sfântă dureroasă lighioană
făr’de care scrierea umană
complicată Spengler-Kantiană
e doar paideumă frobeniană
și morfologic doar o buruiană
ajunge-atât la ora suverană
aud gorunul blând cum mă recheamă.










Epitaf rimbaldian

Mi-am dus viața scurtă-n frenezie
superbe patimi libertăți beție
infernuri scoase-n radiografie
cu pete limpezi de melancolie
versul îmi părea scamatorie
iepurașul alb din pălărie
corabia mea beată din hârtie
se clătina cu neagră prietenie
să nu-mi înece tânara fâșie
de remușcare dată-n reverie
pluteam iluminat ca o stafie
spre care țărm nici muza mea nu știe
pantofii sparți legați cu cerbicie
de Ursa Mare cea ursită mie
bolnavă bleagă de leucemie
mi-a usturat pupila o vecie
se vede și-n fotografie
m-am revoltat pe soarta cenusie
pe gustul leșietic din leșie
nu m-am trezit complet nici la trezie
păduchii cei uciși cu duioșie
de sora mea cu mână colilie
beau și-acum cu-aceeași voioșie
licoarea mea splendid-liliachie
luceferii se prăbușesc în vrie
sclavi pe vecie la doamna sașie
pe care o numim Alegorie
am pierdut cu sete cu mân(dr)ie
banala existenței jucărie.









Marcel Proust

Fiind copilzăceam de vina
de-a monopoliza lumina
femeiafloarea cu stamina
mi-au năpădit de mic retina
când am pierdut-o pe-Albertina
venise moartea concubina
să-mi schimbe mierea cu morfina
dar explodase eglantina
care împodobea colina
sufletul alb ca parafina
își plângea cu mult bun-simț regina
eram acizii bazele sulfina
camuflând cu foșnetu-i stibina
piatra neagră sclipitoarea lina
pe care n-o rodea rașina
adulmecam terebentina
memoria adulterina
ah gelozia fenolftaleina
barbar canta Vinteuil la Verdurina
se-nvinețea de patimi pianina
când invita pe oaspeți să ia cina
mi se-ndolia subit grădina
nu-și mai făcea efectul nici doctrina
lui Bergson nici madlena nici teina
infuzia de tei mi-e lecitina
ce-mi rupe rana când ridic cortina.












Epitafora melcului


Iar m-a zăpăcitvecina
tare-i aspră gospodina
n-am băut decât lumina
care inunda verbina
mi-a confiscat concubina
și-a preparat din ea cina
de-mi plângea neagră sulfina
o my darling Clementina
cum s-a mai depus rugina
bălegarul si rutina
eu alerg de-mi pierd tetina
să explic a cui e vina
c-am învins la Salamina
mi s-a umezit retina
doar când am văzut botina
vasilisei Iozefina
soră dulce ca glicina
răposatei Clementina
cea uscată ca grisina
ce mi-a facut cioclovina?
mi-a spart capul cu terina
și-acum zac arz-o benzina-
motorina-gazolina
dare-ar peste ea mașina
ori o calc eu bat-o vina
cu autocochilina.










Epitaful săptămânii


Luni e cea cu ochii moi
lungi cât ziua de apoi
marți e marți un gol in doi
măturat de-un măturoi
dus la lada de gunoi
miercuri e un miercuroi
plin de miere și puroi
merge la pansat la joi
dar joia să știți și voi
e-o joiță cu cimpoi
cântă săratelor ploi
ca să plouă peste noi
când agheasmă când noroi
vinerea e un cioroi
negru uscat și vâlvoi
cu ochii holbați și goi
sâmbăta-i un muieroi
cam subțire la țurloi
bea rachie dintr-un toi
duminica-i rece sloi
păzită de trei pisoi
c-au trecut șapte strigoi
frații ei într-un butoi
behăind ca niște oi
șapte frați,șapte nevoi.