cocorii mei se duc spre sud
și-n nopți cu lună îi aud
furându-mi, stolurile pe rând,
toate comorile din gând

și-n urma lor rămân ușor
că aș putea și eu să zbor
spre landu-acela plin de grații
cu ei, într-una din formații;

dar eu n-am dreptul să le cer
să mă înalț prin ei la cer,
nici să mă ducă mai departe
și-atunci mă-nchid în câte-o carte