Pe străzile pustii
luminate de felinarele încețoșate
de pânze groase de păianjăn poleite de praf...
deodat' copacii îmi par oameni cu umbrele
O, Doamne, văd umbrele
Plimbându-se alene-n șosete...

A început să plouă
Păcat că nu am ștergătoare... am doar o batistă plină de mucigai și putredă de la atâta ploaie,
dar, Doamne, aud un zbucium surd
ÃŽn fadul oraÈ™ de vermut...

Pașii îmi par din ce în ce mai mici, mai greoi
Vântul mă-npinge cu putere, îmi ghidează pașii târâți alene
spre gardurile de boscheți, de nuiele
Ce mărginesc străzile – pustii sub umbrele

ÃŽmi simt picioarele
cum nu vor deloc să m-asculte
Mi-e capul de plumb
Cuvintele mi-s mute...