Anita avea două codițe blonde
pe care Bjorn le înmuia uneori în vopsea

Lichidul se topea precum agammemnorele
lăsând în labirint o urmă de taur
și câteva clipe acele ceasului
își frângeau saliva ca niște zaruri sâsâind a șarpe

Chipul ei devenise demult un steag al vikingilor fluturând pe catarg

Orice ieșire din teacă era curmată brusc
orice zvâcnire își găsea decapitarea într-un turn
sărutul ei fiind un puț părăsit

Oamenii se îmbulzeau când ziua se sfârșea
să vadă fecioara strivită de fiorduri

Luciul apei își ascutea dinții dincolo de margine
și-ncet încet adoratorii ei deveneau un qiup imens cu moare
în care putrezea vaccinul unei coloane de șarpe
pentru zilele fără miez fără sâmburi
pentru zilele cu migrenă de absint