Nu te-ai gătit de multă vreme
pentru mine
poate pentru că riduri de alb
ți-au spulberat ierni
pe care, odinioară,
mi le dăruiai în buchete de floare

Doar fumurii tornade
mai surpă drumuri
pe care le știam albite,
copilării pierdute în ierni
prea dezgolite
ca să-mi mai poată
duce alinare pe cruci
unde strigă poverile de foamea iertării

nu mai privi în toamne
zâmbetul nu se poate ascunde sub o frunză
și sărutul nu se aude în plecare de pasăre

în iarna asta
numai focul de inimă
trosnește în vatră cu amintire pe spuză
restul e doar cenușa
dintr-o rugăciune prinsă-n altar
în zi de sărbătoare.