Te-am detronat din mine cu prețul nemuririi;
Din sufletu-mi albastru de-atâta nenoroc
Mi-am șters hieroglifa rotundă a iubirii
Și-am însemnat păcatul cu viermii lui în loc.
Mă simt ușor căci golul lăsat de tine-mi crește
Pe dinăuntru, însă e cerul mai posac,
Am aripa de zahăr zdrobită într-un clește
Și mă învață zborul cu susu-n jos un drac.
Cum de-am crezut că semăn la suflet cu aceia
Ce pun zâmbind pe ochii Iubirilor un ban
Și pentru care-n veacul fără-de-zei femeia,
De frig și sărăcie, e sclav și nu tiran.
‘Mi lipsești precum lipsește în camera comorii
Fereastra-ntredeschisă prin care intră zorii.

22 I 2010