ÃŽn zori,
Fereastra sufletului meu s-a deschis,
E fereastra prin care privesc Oceanul vieții,
Valurile lui urcă și coboară,
Se zbuciumă valurile...
Nașterea și Moartea
Urcă și coboară în ritmul lor,
Din Cer predestinat.
Sufletul meu,
Neobosit albatros, își deschide aripile
Plutind deasupra Oceanului vieții,
Sărutând luceferii.


Inima-mi șoptește:
"Se-apropie noaptea, Femeie,
Șuvițele părului tău încărunțesc...
Auzi?
Se scurge nisipu-n clepsidră,
Tu nu percepi mesajele de dincolo
În zborul solitar și îndrăzneț?"
Eu, inimii-răspund:
" Ce dacă păru-mi cărunțește,
Voi fi la fel de tânără sau bătrână,
Precum e Timpul, cu ale sale anotimpuri."

Mi-e sufletul pribeag
Și năzuiește spre neștiute depărtări,
Așa cum pasărea din colivie
Visează imaginare evadări.
În setea mea de nemărginire,
Îmi caut odihna în alte sfere,
Poate în Nemurire...