trăiesc în cuante
(def.: scurte momente de
1 2 3 și)
și în vremuri când toți locuitorii
mi se revoltă
că nu li se scrie istoria
(adică nu se întâmplă nimic după
conjuncție)
și pe spate
respirând regret că nici
de data asta n-am avut ocazia
să sufăr
sau măcar să mă pierd tiptil
cu roșu picurând după mine
să mă poată găsi tocmai la timp


hârtia nu taie, deși arată al naibii
de bine pătată


să-ncerc o-ncleștare de plombe?
sau măcar o sclintire
de cifre-ntre degete
fizica mă purta pe degete
iar joia se tatua-n calendar

măcar o așchie de baobab
în bușag
să-mi fi intrat sub piele
cum zic unii
să-mi fi cumpărat vopsea blondă
s-o arunc pe lună

oana se-ntoarce de la cumpărături
cu ciorapi roz
mă sărută-mi zice că-și face tema
la astronomie
și pierd generalitatea poemului