A-ncremenit pămîntul de durere,
Dar inima lui tot cere și cere...
Darul ce-n astă lume nu l-a primit
Și pe care nevrînd l-a părăsit,
Căci a plecat fără să vrea
Și nefiind pe voia sa,
Dar totuși a lăsat în urme pete
ÃŽnscrise luminos pe pietre.

El a știut cum să iubească,
A știut viața s-o prețuiească,
Dar soarta dură a fost cu el
Ea,l-a luat la Dumnezeu.

Și acum cînd el e sus,
Și durerea s-a distrus,
Cînd lumina s-a pierdut
Și-a rămas doar chip de lut,
Noi de el ne amintim,
Cu ochi blînzi spre el privim,
Spre-a lui ființă și făptură
Purtată de versuri prin căldură,
Căci a fost un om preasfînt,
O întruchipare blîndă pe acest pămînt,
Un om de artă cu credință,
Dar nu tot a fost pe-a lui voință.

Ne-a dat un neam,o țară și o limbă,
Ne-a deschis un drum spre puterea divină,
O punte de versuri a lăsat peste noi,
Luptînd în a lui scurtă viață,rămîne erou...
Îngenunchem cu toții azi în fața lui.
Cu lacrimi îl deplîngem pe frunza nucului
Căci om a fost și om rămine,
Și în trecut și-n ziua de mîine.