singură ai ramas femeia de foc
clădită-n zăpezi care-mi aștern seara
singură sub umbre vrei să rătăcești
neliniștile iernii sugrumate
cu un lanÈ› de perle

cu brațele-mi faci strânsoare de cerc
ochii săltați nemăsurat prin aer
ca niște arce de boltă
în grădinile pieptului tău au rodit
rotunde împlinirile nopții

se împletesc două liane, iubind se înalță
și sparg cerul cu gânduri
singură tu
înmiresmată de alb

acum ai pus capăt
drumului printre ruine
și în genunchi sădești flori de sânge
acolo unde se va ridica din căramizi de lumină
casa sufletului
s-o locuim primăvara
și-n toate anotimpurile ce vor veni