Alb, transparent-inexistent, răsăritul curge la rigolă printre porumbei ciugulind firmituri
Iar golul rămas se ridică în creștet.
În echilibrul oului de pasăre uriașă la frânele dintre stații
rotunjești cu grijă un nimic de hârtie în mână:
"de Ziua Înțeleptului deodorant de muște voi să cumpăr, să le pulverizez sub aripi".
Îți vine să întorci lumea în mijlocul somnului ca pe o pernă
când s-a încălzit prea tare și arde ceafa năclăită-n coșmare.
Aceasta e ziua în care mimezi desparțirile si nu simți nici o durere, e așa de ușor:
Cum ai desprinde unghiile, aceste semiluni ale nopților de stuf ale cărnii.
Cititorul de rugăciuni din tramvai este asemenea unui pliculeț cu arome
care se zbate în apa clocotitoare a ceaiului.
Nimic nu rămâne din om; aici călătoriile neîncepute se termină brusc.
Bei și duci ,goală, cana la ureche ca pe o scoică marină iar ceaiul curge ca din samovar înapoi.
Nu-și mai apără cuvintele crescute-n palme,
numai le camuflează cu ostrețele rășchirate ale degetelor
când vor privirile din jur să le aprindă ca pe țigările de foi,
le vezi apoi cum înoată în lacurile microscopice ale irișilor;
Îți trec locuitorii gândului agale prin frunte ca gloanțele la împușcat
iar mâneca se-nfige în omături si porțelanul gulerului sub cap.
Te simți într-un clopot empatic perfuzând viitorul.
Așezată pe scaun, cu vorbe puține, femeia face portretul pruncului din pântece până
încep sa-ți crească în barbă peri albi de bunic.
Și luneci înainte precum păpușile din orologiul turnului cu brațele deschise către un nepot imaginar.