Trecut-au anii ca nouri lungi pe șesuri
Și niciodată n'or să vie iară,
Căci nu mă'ncântă azi cum mă mișcară
Povești și doine, ghicitori, eresuri,

Ce fruntea-mi de copil o'nseninară,
Abia'nțelese, pline de'nțelesuri, —
Cu-a tale umbre azi în van mă'mpresuri,
O ceas al tainei, asfințit de sară.

Să smulg un sunet din trecutul vieții,
Să fac, o suflet, ca din nou să tremuri
Cu mâna mea în van pe liră lunec:

Pierdut e totu'n zarea tinereții
Și mută-i gura dulce-a altor vremuri,
Iar timpul crește'n urma mea . . . mă'ntunec!