să presupunem că trupul meu e o zebră în mijlocul orașului
iar voi pietoni cu plete de grăbiți
și semaforul un papagal verde mut cu cioc de plastic

toți vă credeți în lege și măriți pasul fluturând capul
și împărțind ochii în două poluri ca două ace magnetice
sud – alb
nord – negru
cu toate că papagalul nu e cameleon

permanent săriți numai pe linie albe lăsând amprente de adidași și tocuri de 12 cm
de parcă trupul meu ar fi o închisoare plată
unde orice spațiu este o gură tăiată la margini cu indiferență bine pusă la punct

pentru voi nu contează că regulat sunt îmbrăcat cu bidineaua
(oricum pielea îmi miroase a veceu)
mă dezbrăcați rupând cârpe neuscate din mine
și le duceți prin toate găurile de șobolani


să presupunem că spațiul dintre alb și negru e mai mare ca pasul vostru
atunci nimeni nu va mai trece strada

se înțelege că am glumit
dar știu că acum ascundeți ghetele sub pat