S-a lăsat tăcerea peste noi
Peste orașul care naște astăzi flori
Peste cuvant.
Inchid ochii clipei fără glas
Ca să nu-și poată face rău când se deșteaptă
E primul pas.
Iar nodul ce azi ține loc de mărul lui Adam...
Nu vrea sub nici un chip s-alunece un pic mai jos.
Și sunetul se zbate ca peștele-ntr-un lan de aur
Ar vrea să iasă,
Să rupă pactul cu tăcerea
Odată, demult, dulce ca mierea.
Iar eu la toate astea zic pas
Nu vreau să știu.
Treziți-mă, vă rog, dacă e grav,
Dacă dispar din mine amintiri
Sau dacă toate gândurile zac moarte pe pervazul de la geam.