1. a trecut albul iernii. totul e așa de gri încat sârmele ar cuprinde doliul camerelor din care am ieșit. dar de când gerul e așa de albastru?... de la geamurile mele nu văd ceea ce văd acum. deasupra crucifixului negru mai atârnă niște becuri de crăciun...

2. ce păianjen oare a acționat?...
se vede o flacără galbenă – încet
se aprinde, deși e soare...
încă un astfel de stâlp!?
cum de n-am remarcat până acum?...
în spatele blocului vecin am văzut
o clădire nouă – parcă o școală...
intru subtil în clădire – toți
sunt ocupați cu remodelarea.
știi, am avut mereu senzația de
fals, de regizat – parcă mă însoțește
un ghid invizibil prin aceste mari
încăperi cu faianță... știi ceva?



mă simt ca la spital – nu lipsește
nici automatul de cola...
ce nimic sunt în lumea asta!
(și poate de aceea plutesc)
nimănui nu-i pasă dacă trec
mai departe; doar becurile din
copaci par că simt plictiseala mea...

3. printre scândurile copacilor
cresc flori incandescente
ce lent se desfac –
mai întâi astea galbene.
apoi stele trandafirii
și apoi roșii, arinse...
soarele apune,
eu mă micșorez tot mai mult...

4. la dispensar se visează
la dispensar se visează.
ultimele dâre albastre pe cer...
la etajul unu e un acvariu
și în spatele lui se văd două umbre...

UN PEȘTE MI-A MÂNCAT
TOT CE AVEAM
(DOAMNE, CE SUFLET GREU AVEA)

inTRaÞi ÎN aCEST
ABIS PORTABILâ„¢!
ABIS PORTABILâ„¢!
ABIS PORTABILâ„¢!

NICIODATÃ
maMA tA n-a fost AȘA dE
CROCANTÃ ca acUM ÎN
acest dispenSAR de la CAPÃTUL LUMII
această GAURÃ ÎN PODEA.
în SUBSUBSOL
TOTUL E MAI VERDE,
MAI FÃRÃ IEȘIRI
CU ACEST ABIS PORTABILâ„¢