A rămas la fel
Caisul de-argint.
E arborele cel mai vechi
Ce nu a evoluat.
Dintotdeauna-n miile de ani
Ajutor a fost omului
Ce l-a cunoscut
Și l-a venerat.

O putere magică
Trece prin sevă
În fructe și în frunze
Iar cei ce le consumă,
Ca prin minune,
Pot scapa de rău
Cum se scapă
De-a lipitorilor ventuze.

Târziu l-am cunoscut și noi
Ca ornament și plantă rară
Pe lângă fortărețe mânăstiri.
Ne dă în schimb prin roade
Protecție de duhuri rele
De vrăji de farmec sau deochi,
Tradiție de mii de ani,
Medicină naturală.

De îl plantezi și tu cumva,
Cu gând curat spre nemurire,
Cu zâmbet cald pe buze,
Vor trece zeci de ani pân’ va rodi;
ÃŽn umbra de sub coroana de frunze,
Sunt ei, nepoții, ce din roade
S-or înfrupta, cu gândul
Întors în amintire la bunic.