De ce nu sunt poet? Răni mari în vine
M-au stors de flacăra din asprul dor
Ce m-ar fi pus, cu sânge pe ruine,
Să scriu și altora povești ce mor...

De ce nu sunt poet? Adânc în mine
Zac numai rădăcini de dor și cânt,
Ce nu rodesc, ca jalea să-mi aline,
Când văd acest popor purtat de vânt.

De ce nu sunt poet? Vetuste lacrimi
Eu nu mai pot vărsa de-acum când sunt
Prea nemaitânăr, prea fără de patimi,
Să pot să fiu ce n-am fost necărunt.

De ce nu sunt poet? Te las pe tine
Să fii tot ce n-am fost, ce nu voi fi,
Să te citesc și-apoi să urlu: – Bine!
– Ai scris exact cum aș fi vrut să scrii!