îmi amintesc doar farmecul liniștit al după amiezii
gustul aromat al lichiorului sambuca așezat pe pervazul ferestrei
niște frânturi de memorie parcă rupte din tencuiala pereților
cioburi de porțelan împrăștiate prin camera copiilor
tu într-un colț despletind fuioare de fum
pasiunea cu care vorbeai despre ultimul tău roman chick-lit
despre viață în general și despre criza din argentina
la urma urmelor ce mai contează o femeie obișnuită în fața unei oglinzi
la fel de obișnuite încercând din răsputeri sa afle ce tip de ten are ziua
cu fața sulimenită îmbrăcată aiurea
plecată prin orășele de provincie cu nume de gladiatori celebri


ziua țâșnește din tine cum țâșneste iepurele printre picioarele albe ale ogarului
o ia la fugă cu viteza unui ghepard urmărind prada
sparge plămânii de carton ai orașului se oprește din când în când
adulmecă umbra flautistului printre maldăre de gunoaie
trage puternic în piept aerul plin de conservanți
așadar totul se repetă totul e ciclic
cum ar zice un amic „nimic nou sub soare”
când se despart amanții în toiul nopții
după câteva ore de pălăvrăgeală pe marginea fortului
și le plimbă briza sărutul umed peste cefele uscate
vii tu cu nikonul tău de turist indiscret
să le imortalizezi fețele de babuini în fața flagrantului
așadar totul se premiază cu o mulțime de coronițe pe creștetele copiilor
diplome frumos înrămate ca o mulțime de cicatrici pe burta diabeticului
când se deschid magazinele de dulciuri
apoi se închid seara se trag obloanele și apar plăcuțele pe geam closed
ca o umbră de liliac pierdut în ținutul straniu
când adorm plăcintele între aburii cu iz de dovleac și ciuperci
când vorbele tale se preling pe buza paharului de J&B
până și lumina asta chioară în holul imobilului din strada avrig
lumină de nimic
e mai albă și mai curată decât inima ta lampadar cu mărgele de sticlă
până și forma peruzelei e mai șlefuită decât diamantul tău
cu care te lauzi în fața prietenelor de cafea
la taclale cu jagermeister și whisky cream
câtă neliniște în zâmbetele și duminicile noastre
ora 20.00 e timpul sa înțelegi
ceasul deciziilor pauze imense între cuvinte răstălmăciri
zâmbete rostogolite pe pielea catifelată plină de realism
sâni alunecând în pagina nescrisă mutilând-o până la exasperare
timiditatea se înverșunează să ramână în epiderma cu gust de busuioc
ca o boală de piele
parcă aș avea un stigmat și aștept în continuare îngerul rebel să
mă elibereze de stereotipuri
să pot scrie liniștit decent undeva la mansardă
în parpalacul cenușiu un roman autobiografic
între ochiul tău stâng și ochiul meu drept nu e decât conturul șters al
unei zile ce-mi poartă sâmbetele prin prăfuite târguri de provincie