încheieturile nu se mai deschid
stau culcate la soare în fața casei

aștept
așteaptă mulți și pe malul celălalt
printre pietre
unii sar oftează

dinspre Cruce cuvinte

se ridică
o dată cu mine mersul e mers
și ochii vor sparge pietrele acelea
ce cresc peste noapte

cu ochii închiși se vede mai bine

miroase regina nopții
bănci de lemn fără cuie
voci ferestre roșii
nu sperie păsările


ultima oară când am numărat tăieturile
nu a curs sânge
găurile pe lângă trup sunt sângele
intrat în pământ înaintea mea

atunci
am închis ochii pentru ultima oară
am luat puterea
toate încheieturile
am acoperit cu respirație gropile
să nu se răcească sângele pe drumul lui

în hârtia albastră
de pe caiete dictando
(le-am împăturit)
cu etichetă
în gotică

împăturit în sine

apoi
am pus pachetul albastru în pod
până la primăvară îi cântă
păsările la picioare
praful ține de cald

(în pod nu plouă înăuntru
e chituit cu viețile toate)