Nu trebuie să fii bun.
Nu trebuie să mergi pe genunchi
regretând câteva mile prin deșert.
Doar să îți lași prostuțul animalul din trup
să iubească ceea ce iubește.
Vorbește-mi despre dezamăgirile tale, ca să ți le zic pe-ale mele.
Între timp lumea merge mai departe.
Între timp soarele și pietricelele curate ale ploii
se mișcă de-a curmezișul vederii,
pe deasupra preriilor și a copacilor denși,
munților și a râurilor.
Oricine-ai fi, nu contează cât de singur,
lumea se oferă pe sine imaginației tale,
te cheamă cu îndemnuri sălbatice, severă și tulburătoare
din nou și din nou vestindu-ți locul
în familia lucrurilor.



( trad. Liviu Ofileanu )